Dragi Sustinatori si Vizitatori,
Incep seria de prezentare a proiectelor pe care intentionez sa le implementez, cu unul pe care il consider de mare necesitate atat pentru generatia noastra, cat si pentru cea viitoare: este vorba despre innoirea fondului de carte al Bibliotecii noastre. In randurile urmatoare voi oferi cateva raspunsuri la DE CE-ul pe care multi dintre voi si-l vor exprima.
Multe dintre lucrurile pe care le fac se datoreaza atentiei pe care o acord societatii, lumii inconjuratoare, nevoilor celor din jur, dar si celor personale. Fiecare dintre acesti factori ma inspira si ma determina sa gasesc solutii (lucru pe care cu totii il facem, tocmai prin prisma instincului de conservare).
Asa mi s-a intamplat si anul trecut, pe cand eram anul II, semestrul al doilea. Am mers la biblioteca intrucat aveam nevoie de cartea 1984 de G. Orwell. Cred ca multi dintre voi ati constatat ca la noi se practica vanatoarea de carti, iar experienta pe care am avut-o poate ati trait-o si voi.
Era printre datile in care, bucuroasa ca apucasem sa imprumut volumul de care aveam mare nevoie (si odata cu mine, poate alte zeci de studenti sperau sa-l ia), sa fiu intristata de replici de genul "Sa o aduci la timp pentru ca este singurul volum", "Vezi ca nu arata prea bine, sa ai grija cum o folosesti" si replici sinonime care rezumate, ar suna asa:
1) nu avem carti suficiente in Biblioteca,
2) unele carti sunt foarte vechi si deteriorate.
Acesta a fost momentul care a produs in mine un soi de furie constructiva: am cerut informatii, indignata fiind de ce se petrecea. Atunci am aflat ca responsabilii Bibliotecii nu ar putea face foarte multe pentru ca este destul de complicat, insa daca cineva s-ar oferi sa acorde ajutor, ei vor sustine demersul. Cel putin m-am bucurat ca am avea sprijin...
Bine, bine...complicat poate, imposibil clar NU. In fond nimeni nu a murit din cauza birocratiei!
Asa mi-am propus sa pot schimba situatia in care ne aflam, chiar daca eu mai am doar un an de facultate, asta nu inseamna ca problema nu va mai exista si nu va continua sa afecteze si alte generatii...
O carte NOUA reprezinta o pledoarie pentru o calitate superioara a materialelor informative, dar si pentru un numar suficient de publicatii. O carte noua, noua- studentilor-.
Solutie: apelarea la fonduri europene pentru educatie.
Cu speranta ca la anul va fi mai bine,
Maria-Cristina Stanciu.
Pentru ca imi pasa, vreau si pot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu